ADVENTISM s.n. Numele unei doctrine religioase practicate de o sectã crestinã care predicã a doua venire apropiatã a lui Hristos. Din engl. adventism, germ. Adventismus. Sursa: DEX '98
APOCRÍF, -Ã, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevãrat; a cãrui autenticitate este îndoielnicã. (Substantivat, n.) Scriere religioasã nerecunoscutã azi în cele canonice. - Din apocryphe, lat. apocryphus.
Sursa: DEX '98
APOSTOL, (I) apostoli, s.m. I.1. (În religia crestinã) Nume dat fiecãruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. Misionar crestin de la începutul crestinismului. 2. Adept si propagator înflãcãrat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual crestin, cuprinzând fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitãti. Din sl. apostolu. Sursa: DEX '98
BAPTÍSM s.n. Doctrinã si sectã crestinã protestantã care considerã cã botezul
trebuie sã fie acordat numai adultilor crestini ce se cãiesc de pãcatul originar. Din fr. baptisme. Sursa: DEX '98
BEHAÍSM s. n. Miscare ecumenicã persanã. - Din fr. behaïsme. Sursa: DOOM
BÍBLIE, biblii, s.
f. Carte sacrã a mozaismului si a crestinismului, alcãtuitã
din Vechiul Testament si din Noul Testament, acesta din urmã fiind
recunoscut numai de crestini. Fig. Carte voluminoasã. Fig. Carte
fundamentalã a unei literaturi, a unei stiinte. - Din lat. biblia. Sursa: DEX '98
BIGÓT, -Ã,bigoti, -te, adj., s. m. si f. (Persoanã) care urmeazã
cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic;
bisericos. - Din fr. bigot. Sursa: DEX '98
BISÉRICÃ,biserici, s. f. 1. Cladire
destinata celebrarii unui cult crestin. Expr. A lua calea bisericii
= a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usã de bisericã = a
(nu) respecta morala religioasã, a (nu)-si îngãdui
abateri de la morala religioasã, a (nu) duce o viatã pioasã;
p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori)
la bisericã = a nu da importantã convenientelor sociale;
a nu se sfii sã spunã cuiva în fatã lucruri
neplãcute. 2. Institutia crestinismului în ansamblu.
3. Comunitate religioasã de acelasi cult. - Lat. basilica. Sursa: DEX '98
BRAHMANÍSM
s.n. Religie anticã indianã întemeiatã pe Vede,
al cãrei zeu suprem era Brahma. - Din fr. brahmanisme. Sursa: DEX '98
BUDÍSM, s.n. Religie apãrutã în India
în sec. V-VI î.Cr. si atribuitã lui Buddha, care considerã
viata un izvor de suferinte si de iluzii, propovãduind renuntarea
la orice plãceri. - Din fr. bouddhisme. Sursa: DEX '98
CANON, canoane,
s.n.
1. Regulã, dogmã bisericeascã ; Tipic.
Normã, regulã de conduitã. Listã de texte sacre
care se bucurã de autoritate deplinã în cadrul unei
religii. 2. Pedeapsã datã de bisericã
la cãlcarea unui canon (1). Fig. Suferintã, chin. 3.
Nume dat cãrtilor Vechiului si Noului testament. 4.
Regulã care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice
unei epoci; p. ext. regulã rigidã, formalistã.
5. Compozitie muzicalã în care douã sau mai
multe voci, intrând succesiv, executã împreunã
aceeasi melodie. Cântare bisericeascã; p.ext. cântec;
glas. 6. Literã de tipar, având corpul de 36
de puncte tipografice, cu care se tipãreau în trecut cãrtile
canonice. - Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon. Sursa: DEX '98
CÃLÚGÃR,
cãlugãri, s.m. I. Bãrbat care
a fãcut legãmânt sã ducã o viatã
religios-asceticã si care trãieste într-o comunitate
mãnãstireascã; monah. II. Instalatie hidrotehnicã
cu ajutorul cãreia se poate evacua apa din helesteie, lacuri sau
bazine artificiale în vederea primenirii ei. - Din sl. kalugeru
(<gr.).
Sursa: DEX '98
CATOLICÍSM
s.n. Confesiune crestinã care recunoaste primatul papei, infailibilitatea
lui în materie de dogmã si de moralã, purcederea Sfântului
Duh si de la Dumnezeu-Fiul, existenta purgatorului etc. Din fr. catholicisme. Sursa: DEX '98
CONFESIUNE, confesiuni, s.f.
1.
Mãrturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime;
p. rest. spovedanie. Scriere literarã care contine mãrturisirea
unor gânduri si sentimente legate de viata intimã a autorului.
Scriere care cuprinde mãrturisirea de credintã a unei ramuri
a bisericii crestine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] Din
fr. confession, lat. confessio, -onis.
CRESTIN, -Ã,crestini, -e, adj., s.m. si f. I. Adj. Care apartine
crestinismului, privitor la crestinism. II. S.m. si f. 1.
Adept al crestinismului.
2. (Pop.) Persoanã,
om, individ. Lat. christianus.
CRESTINISM s.n. Religie la
baza cãreia se aflã Vechiul si Noul testament si cultul miticului
Hristos. Crestin + suf. ism (dupã fr. christianisme)
CULT, culte, s.n. 1.
Adorare misticã a unor fiinte reale (eroi, strãmosi, personalitãti),
a unor fiinte fantastice (Dumnezeu, zei etc.) sau a unor entitãti
abstracte (frumusetea, ratiunea, etc.) ; manifestare a sentimentului religios
prin rugãciuni si prin acte rituale ; totalitatea ritualulilor unei
religii. 2. Sentiment de admiratie, de respect, de dragoste
adâncã fatã de cineva sau de ceva. 3.
Religie, confesiune. Totalitatea confesiunilor dintr-un stat. - Din fr.
culte, lat. cultus.
DENOMINATIE, denominatii,
s.f. (Livr.) Denumire, numire. - Din fr. Dénomination
DOCTRINÃ,
doctrine, s.f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, stiintific,
religios etc. Din fr. doctrine, lat. doctrina.
DOGMATIC, -Ã, dogmatici,
-ce, adj., subst. 1. Adj. Care tine de dogme, privitor la dogme
; care se sprijinã pe dogme ; care respinde principiul verificãrii
critice si al gândirii creatoare, considerând ca o opinie,
o tezã, etc. Au o valoare de necontestat în orice conditii.
2.
S.f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematicã a dogmelor
unei religii ; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S.m.
si f. Persoanã care sustine si aplicã dogmatismul ; dogmatist.
Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus.
DOGMATISM, s.n. Mod de gândire
care opereazã cu teze acceptate necritic, considerate valabile în
orice conditii si vesnic. Din fr. dogmatisme. Cf. rus. dogmatism.
DOGMÃ, dogme, s.f.
1.
Învãtãturã, tezã etc. fundamentalã
a unei religii, obligatorie pentru adeptii ei, care nu poate fi supusã
criticii si nu admite obiectii. 2. Tezã, doctrinã
politicã, stiintificã etc. consideratã imuabilã,
acceptatã în mod necritic si aplicatã rigid, fãrã
a tine seamã de conditiile concrete. Din fr. dogme, lat. dogma.
ECUMENIC,
-Ã, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsã
asupra întregii biserici crestini. Din fr. oecumenique.
EPARHIE, eparhii, s.f. Diviziune
administrativã bisericeascã, condusã de un episcop
; episcopie, diecezã. Din ngr. eparhia.
EPISCOP, episcopi, s.m. Grad
înalt în ierarhia bisericeascã crestinã, imediat
inferior mitropolitului sau arhiepiscopului ; persoanã care are
acest grad (si conduce o eparhie). Din ngr. episkopos, lat. episcopus.
HABÓTNIC,
-Ã,habotnici,
-ce. adj., s.m. si f. (Persoanã) care respectã cu scrupulozitate
exageratã prescriptiile religiei; bigot. - Din rus. habadnik
membru al sectei religioase evreiesti «Habad».
Sursa: DEX '98
HINDUISM s.n. Religie rãspânditã
în India, bazatã pe principalele dogme ale brahmanismului
si ale budismului, pe care le combinã cu diverse practici magice
si superstitii. Din fr. hindouisme, germ. hinduismus.
IERARH, ierarhi,
s.m. (Bis.) Arhiereu. Din bg. ierarh.
IUDAISM s.n. Mozaism Din
fr. judaisme.
ISLAM s.n. Cult religios
întemeiat în sec. VII de Mahomed si rãspândit
în Asia si Africa ; mahomedanism, iaslamism ; p. ext. totalitatea
mahomedanilor ; Totalitatea tãrilor sau popoarelor de religie mahomedanã.
Din fr. islam.
ISLAMISM s.n. Mahomedanism,
islam. Din fr. islamisme.
MAHDÍSM
s.n. Doctrinã religioasã musulmanã care preconizeazã
credinta în mahdiu. - Din fr. mahdisme. Sursa: DEX '98
MAHDÍU s.m. Conducãtor si
profet la musulmani. - Din fr. mahdi. Sursa: DEX '98
MOZAISM s.n. Cult religios
monoteist (practicat de evrei), ale cãrui principii sunt cuprinse
în Vechiul testament ; religie mozaicã ; iudaism. Din fr.
mosaisme, it. mosaismo.
MORALÃ, morale, s.f.
1. Ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor
unii fatã de altii si fatã de colectivitate si a cãror
încãlcare nu este sanctionatã de lege, ci de opinia
publicã ; eticã. Comportare (lãudabilã) ; moravuri.
2. Disciplinã stiintificã care se ocupã cu
normele de comportare a omanenilor în societate ; (concr.) carte
care cuprinde aceste norme ; eticã.
3.(Fam.) Dojanã,
mustrare. Concluzie moralizatoare cuprinsã într-o scriere,
mai ales într-o fabulã ; învãtãturã.
- Din lat. moralis, fr. morale.
ORTODOX, Ã,
ortodocsi, -xe, adj. 1. Care tine de biserica crestinã
rãsãriteanã, de ortodoxie, care este conform cu doctrina
acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului.
(Substantivat) Persoanã de religie crestinã rãsãriteanã.
2. Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine, ale unei
dogme etc., consideratã ca fiind singura adevãratã
; (despre oameni) care urmeazã cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea
doctrinã. Din gr. orthodoxos, lat. orthodoxus, fr.
orthodoxe.
ORTODOXIE s.f. 1.
Confesiune crestinã care a pãstrat neschimbate dogmele, traditia,
cultul si organizarea bisericeascã fixate prin cele sapte sinoade
ecumenice ; p. ext. biserica ortodoxã ; religia ortodoxã.
2. Conformitate, concordantã cu principiile traditionale
ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.
PROTESTANTISM
s.n. Denumire generalã a confesiunilor religioase crestine separate
de catolicism prin reformele din secolul al XVI-lea. Totalitatea
popoarelor protestante. Din fr. protestantisme.
RELIGIE,
religii, s.f. Formã istoricã a constiintei sociale care constã
în credinta în fiinte sau forte supranaturale, în adorarea
lor si în existenta unor organizatii si institutii corespunzãtoare.
Fig. crez ; cult. Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. religion.
SCHIZMATIC,
-Ã, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separate
de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaste autoritatea unei biserici.
Din fr. schismatique, lat. schismaticus.
SCHISMÃ, schisme,
s.f. Separarea formalã a unui grup de credinciosi de comunitatea
religioasã cãreia îi apartine ; p. ext. dezbinare sau
neîntelegere pe chestiuni de principiu între grupuri sau persoane
unite pânã atunci : rupturã provocatã de o deosebire
de pãreri ; sciziune. Din fr. schisme, lat. schisma.
SECTÃ,
secte, s.f. Comunitate religioasã desprinsã de biserica oficialã
respectivã ; p. ext. grup (închis) alcãtuit din adeptii
unei doctrine (filozofice sau politice). Din fr. secte, lat. secta.
SINOD, sinoade, s.n. 1.
Adunare
de ierarhi care constituie forul suprem al bisericii (sau al unei eparhii)
ortodoxe si care se întruneste periodic pentru a rezolva problemele
de administratie bisericeascã. 2. Adunare episcopalã
care se convoacã ocazional pentru a lua (unele) hotãrâri
în probleme de dogmã, de moralã si de administratie
bisericeascã. Din sl. sinod.
TRADITIE,
traditii, s.f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte
care se statornicesc istoriceste în cadrul unor grupuri sociale sau
nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie în generatie,
constituind pentru fiecare grup social trãsãtura lui specificã.
Obicei, uzantã ; datinã. Informtie (realã
sau legendarã) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisã
pe cale oralã. Din fr. tradition.
UCENÍC,
-Ã,ucenici, -ce,
s.m. si f. 1. Persoanã (tânãrã) care
învatã o meserie lucrând în productie sub îndrumarea
unui mester sau urmând o scoalã profesionalã. 2.
Adept si continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p.
ext. începãtor într-o activitate; discipol, elev. -
Din sl. uceniku. Sursa: DEX '84
Sã vedem ce putem învãta din Dictionarul explicativ al limbii române (DEX)