Sã vedem ce putem învãta din Dictionarul explicativ al limbii române (DEX)

cu privire la anumite cuvinte:

A | B | C | D | E | H | I | M | O | P | R | S | T | U


ADVENTISM s.n. Numele unei doctrine religioase practicate de o sectã crestinã care predic㠓a doua venire” apropiatã a lui Hristos. – Din engl. adventism, germ. Adventismus.
Sursa: DEX '98



APOCRÍF, -Ã, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevãrat; a cãrui autenticitate este îndoielnicã.  (Substantivat, n.) Scriere religioasã nerecunoscutã azi în cele canonice. - Din apocryphe, lat. apocryphus.
Sursa: DEX '98



APOSTOL, (I) apostoli, s.m. I.1. (În religia crestinã) Nume dat fiecãruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. Misionar crestin de la începutul crestinismului.  2. Adept si propagator înflãcãrat al unei idei, al unei doctrine etc.  II. (La sg.) Carte de ritual crestin, cuprinzând fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitãti. – Din sl. apostolu.
Sursa: DEX '98



BAPTÍSM s.n. Doctrinã si sectã crestinã protestantã care considerã cã botezul trebuie sã fie acordat numai adultilor crestini ce se cãiesc de pãcatul originar. – Din fr. baptisme.
Sursa: DEX '98



BEHAÍSM s. n. Miscare ecumenicã persanã. - Din fr. behaïsme.
Sursa: DOOM



BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacrã a mozaismului si a crestinismului, alcãtuitã din Vechiul Testament si din Noul Testament, acesta din urmã fiind recunoscut numai de crestini. Fig. Carte voluminoasã. Fig. Carte fundamentalã a unei literaturi, a unei stiinte. - Din lat. biblia.
Sursa: DEX '98



BIGÓT, -Ã, bigoti, -te, adj., s. m. si f. (Persoanã) care urmeazã cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. - Din fr. bigot.
Sursa: DEX '98



BISÉRICÃ, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin.  Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usã de bisericã = a (nu) respecta morala religioasã, a (nu)-si îngãdui abateri de la morala religioasã, a (nu) duce o viatã pioasã; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la bisericã = a nu da importantã convenientelor sociale; a nu se sfii sã spunã cuiva în fatã lucruri neplãcute. 2. Institutia crestinismului în ansamblu. 3. Comunitate religioasã de acelasi cult. - Lat. basilica.
Sursa: DEX '98



BRAHMANÍSM s.n. Religie anticã indianã întemeiatã pe Vede, al cãrei zeu suprem era Brahma. - Din fr. brahmanisme.
Sursa: DEX '98



BUDÍSM, s.n. Religie apãrutã în India în sec. V-VI î.Cr. si atribuitã lui Buddha, care considerã viata un izvor de suferinte si de iluzii, propovãduind renuntarea la orice plãceri. - Din fr. bouddhisme.
Sursa: DEX '98



CANON, canoane, s.n. 1. Regulã, dogmã bisericeascã ; Tipic. Normã, regulã de conduitã. Listã de texte sacre care se bucurã de autoritate deplinã în cadrul unei religii.  2. Pedeapsã datã de bisericã la cãlcarea unui canon (1). Fig. Suferintã, chin.  3. Nume dat cãrtilor Vechiului si Noului testament.  4. Regulã care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulã rigidã, formalistã.  5. Compozitie muzicalã în care douã sau mai multe voci, intrând succesiv, executã împreunã aceeasi melodie. Cântare bisericeascã; p.ext. cântec; glas.  6. Literã de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipãreau în trecut cãrtile canonice. - Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.
Sursa: DEX '98



CÃLÚGÃR, cãlugãri, s.m.  I. Bãrbat care a fãcut legãmânt sã ducã o viatã religios-asceticã si care trãieste într-o comunitate mãnãstireascã; monah. II. Instalatie hidrotehnicã cu ajutorul cãreia se poate evacua apa din helesteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. - Din sl. kalugeru (<gr.).
Sursa: DEX '98



CATOLICÍSM s.n. Confesiune crestinã care recunoaste primatul papei, infailibilitatea lui în materie de dogmã si de moralã, purcederea “Sfântului Duh” si de la Dumnezeu-Fiul, existenta purgatorului etc. – Din fr. catholicisme.
Sursa: DEX '98



CONFESIUNE, confesiuni, s.f. 1. Mãrturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. rest. spovedanie.   Scriere literarã care contine mãrturisirea unor gânduri si sentimente legate de viata intimã a autorului.   Scriere care cuprinde mãrturisirea de credintã a unei ramuri a bisericii crestine.  2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis.



CRESTIN, -Ã, crestini, -e, adj., s.m. si f.  I. Adj. Care apartine crestinismului, privitor la crestinism.  II. S.m. si f. 1. Adept al crestinismului.
2. (Pop.) Persoanã, om, individ. – Lat. christianus.



CRESTINISM s.n. Religie la baza cãreia se aflã Vechiul si Noul testament si cultul miticului Hristos. – Crestin + suf. –ism (dupã fr. christianisme)



CULT, culte, s.n.  1. Adorare misticã a unor fiinte reale (eroi, strãmosi, personalitãti), a unor fiinte fantastice (Dumnezeu, zei etc.) sau a unor entitãti abstracte (frumusetea, ratiunea, etc.) ; manifestare a sentimentului religios prin rugãciuni si prin acte rituale ; totalitatea ritualulilor unei religii.  2. Sentiment de admiratie, de respect, de dragoste adâncã fatã de cineva sau de ceva.  3. Religie, confesiune. Totalitatea confesiunilor dintr-un stat. - Din fr. culte, lat. cultus.



DENOMINATIE, denominatii, s.f. (Livr.) Denumire, numire. - Din fr. Dénomination



DOCTRINÃ, doctrine, s.f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, stiintific, religios etc. – Din fr. doctrine, lat. doctrina.



DOGMATIC, -Ã, dogmatici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care tine de dogme, privitor la dogme ; care se sprijinã pe dogme ; care respinde principiul verificãrii critice si al gândirii creatoare, considerând ca o opinie, o tezã, etc. Au o valoare de necontestat în orice conditii. 2. S.f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematicã a dogmelor unei religii ; tratat asupra dogmelor religioase.  3. S.m. si f. Persoanã care sustine si aplicã dogmatismul ; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus.



DOGMATISM, s.n. Mod de gândire care opereazã cu teze acceptate necritic, considerate valabile în orice conditii si vesnic. – Din fr. dogmatisme. Cf. rus. dogmatism.



DOGMÃ, dogme, s.f. 1. Învãtãturã, tezã etc. fundamentalã a unei religii, obligatorie pentru adeptii ei, care nu poate fi supusã criticii si nu admite obiectii. 2. Tezã, doctrinã politicã, stiintificã etc. consideratã imuabilã, acceptatã în mod necritic si aplicatã rigid, fãrã a tine seamã de conditiile concrete. – Din fr. dogme, lat. dogma.



ECUMENIC, -Ã, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsã asupra întregii biserici crestini. – Din fr. oecumenique.



EPARHIE, eparhii, s.f. Diviziune administrativã bisericeascã, condusã de un episcop ; episcopie, diecezã. – Din ngr. eparhia.



EPISCOP, episcopi, s.m. Grad înalt în ierarhia bisericeascã crestinã, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului ; persoanã care are acest grad (si conduce o eparhie). – Din ngr. episkopos, lat. episcopus.



HABÓTNIC, -Ã, habotnici, -ce. adj., s.m. si f. (Persoanã) care respectã cu scrupulozitate exageratã prescriptiile religiei; bigot. - Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiesti «Habad»”.
Sursa: DEX '98



HINDUISM s.n. Religie rãspânditã în India, bazatã pe principalele dogme ale brahmanismului si ale budismului, pe care le combinã cu diverse practici magice si superstitii. Din fr. hindouisme, germ. hinduismus.



IERARH, ierarhi, s.m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh.



IUDAISM s.n. Mozaism – Din fr. judaisme.



ISLAM s.n. Cult religios întemeiat în sec. VII de Mahomed si rãspândit în Asia si Africa ; mahomedanism, iaslamism ; p. ext. totalitatea mahomedanilor ; Totalitatea tãrilor sau popoarelor de religie mahomedanã. – Din fr. islam.



ISLAMISM s.n. Mahomedanism, islam. – Din fr. islamisme.



MAHDÍSM s.n. Doctrinã religioasã musulmanã care preconizeazã credinta în mahdiu. - Din fr. mahdisme.
Sursa: DEX '98



MAHDÍU s.m. Conducãtor si profet la musulmani. - Din fr. mahdi.
Sursa: DEX '98



MOZAISM s.n. Cult religios monoteist (practicat de evrei), ale cãrui principii sunt cuprinse în Vechiul testament ; religie mozaicã ; iudaism. – Din fr. mosaisme, it. mosaismo.



MORALÃ, morale, s.f. 1. Ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fatã de altii si fatã de colectivitate si a cãror încãlcare nu este sanctionatã de lege, ci de opinia publicã ; eticã. Comportare (lãudabilã) ; moravuri. 2. Disciplinã stiintificã care se ocupã cu normele de comportare a omanenilor în societate ; (concr.) carte care cuprinde aceste norme ; eticã. 3.(Fam.) Dojanã, mustrare. Concluzie moralizatoare cuprinsã într-o scriere, mai ales într-o fabulã ; învãtãturã. - Din lat. moralis, fr. morale.



ORTODOX, Ã, ortodocsi, -xe, adj. 1. Care tine de biserica crestinã rãsãriteanã, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului.   (Substantivat) Persoanã de religie crestinã rãsãriteanã.  2. Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine, ale unei dogme etc., consideratã ca fiind singura adevãratã ; (despre oameni) care urmeazã cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrinã. – Din gr. orthodoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.



ORTODOXIE s.f. 1. Confesiune crestinã care a pãstrat neschimbate dogmele, traditia, cultul si organizarea bisericeascã fixate prin cele sapte sinoade ecumenice ; p. ext. biserica ortodoxã ; religia ortodoxã.  2. Conformitate, concordantã cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.



PROTESTANTISM s.n. Denumire generalã a confesiunilor religioase crestine separate de catolicism prin reformele din secolul al XVI-lea.   Totalitatea popoarelor protestante. – Din fr. protestantisme.



RELIGIE, religii, s.f. Formã istoricã a constiintei sociale care constã în credinta în fiinte sau forte supranaturale, în adorarea lor si în existenta unor organizatii si institutii corespunzãtoare.   Fig. crez ; cult. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. religion.



SCHIZMATIC, -Ã, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separate de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaste autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.



SCHISMÃ, schisme, s.f. Separarea formalã a unui grup de credinciosi de comunitatea religioasã cãreia îi apartine ; p. ext. dezbinare sau neîntelegere pe chestiuni de principiu între grupuri sau persoane unite pânã atunci : rupturã provocatã de o deosebire de pãreri ; sciziune. – Din fr. schisme, lat. schisma.



SECTÃ, secte, s.f. Comunitate religioasã desprinsã de biserica oficialã respectivã ; p. ext. grup (închis) alcãtuit din adeptii unei doctrine (filozofice sau politice). Din fr. secte, lat. secta.



SINOD, sinoade, s.n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe si care se întruneste periodic pentru a rezolva problemele de administratie bisericeascã.  2. Adunare episcopalã care se convoacã ocazional pentru a lua (unele) hotãrâri în probleme de dogmã, de moralã si de administratie bisericeascã. Din sl. sinod.



TRADITIE, traditii, s.f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte care se statornicesc istoriceste în cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie în generatie, constituind pentru fiecare grup social trãsãtura lui specificã.   Obicei, uzantã ; datinã.   Informtie (realã sau legendarã) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisã pe cale oralã. – Din fr. tradition.



UCENÍC, -Ã, ucenici, -ce, s.m. si f. 1. Persoanã (tânãrã) care învatã o meserie lucrând în productie sub îndrumarea unui mester sau urmând o scoalã profesionalã. 2. Adept si continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începãtor într-o activitate; discipol, elev. - Din sl. uceniku.
Sursa: DEX '84