Rãbdare (gr. hupomoné) este unul dintre cele mai nobile cuvinte din Noul Testament. În mod normal este tradus cu “rãbdare” sau “îndurare”, dar dupã cum vom vedea, nu existã nici un singur cuvânt care sã transmitã plenitudinea semnificatiilor lui. În greaca clasicã nu este un cuvânt obisnuit, este folosit cu referire la suportarea trudei care l-a nãpustit pe om împotriva vointei sale, este întrebuintat pentru a descrie suportarea sentimentului de durere, suportarea socului bãtãliei si gândului cã se apropie moartea. Cuvântul are o utilizare foarte interesantã - este folosit cu referire la capacitatea unei plante de a trãi în conditii dificile si nefavorabile. În limba greacã de mai târziu, în literatura iudaicã ulterioarã, este deosebit de comun, de exemplu, în 4 Macabei, cu privire la acea calitate „a puterii de a rãmâne spiritual”, care le-a dat oamenilor capacitatea de a muri pentru Dumnezeul lor.
În Noul Testament, substantivul hupomone este folosit de 30 de ori, iar verbul corespunzãtor hupomein este folosit în acest sens de aproximativ 14 ori. Dupã cum am spus, traducerea normalã a substantivului este “rãbdare“ iar a verbului “a îndura, a suporta“, dar când examinãm folosirea lui în detaliu, încep sã aparã anumite adevãruri la suprafatã.
În traducerile românesti: B 1688, I 1874, B 1914, :rãbdare; B 1968, Cornilescu, P1975 :statornicie.
(i) Hupomone este foarte frecvent  întrebuintat în legãturã cu “necazul“. Necazul lucreazã rãbdare (Romani 5: 3). Crestinul trebuie sã dea dovadã cã este crestin prin “rãbdare” si în “necazurile” cu care este confruntat (2 Corinteni 6: 4). Tesalocienii sunt laudati pentru “rabdarea” si credinta lor in timp de “prigoane” si de “necazuri” (2 Tes.1:4). Crestinul trebuie sa fie rabdator (hupomenein) in “necaz”. Aceasta utilizare este fregventa in special in Apocalipsa, care este in mod caracteristic cartea martirului  (comp. Apoc. 1:9; 3:10; 13:10).
(ii) Hupomone este intrebuintat in legatura cu “credinta”. Incercarea credintei produce “rabdare” (Iacov 1:3). Prin hupomone este perfectionata credinta .
(iii)   Hupomone este utilizat in legatura cu “speranta” (Rom. 15:4,5). “Rabdarea sperantei” tesalocienilor este laudata (Tes. 1:3).
(iv)  Hupomone este legat de “bucurie”. Viata crestina este marcata de “rabdare” si de o capacitate de a suferi cu bucurie(Col. 1:11)
    Cel mai adesea hupomone este legat de un oarecare tel al gloriei, de o maretie care va veni. Exista prea multe referinte , pentru a le cita in intregime (Luca 21:19; Rom.2:7; Evrei 10:36; 12:1; 2 Tim. 2:10, 12; Iacov 1:12; 5:11)
     Si acum putem sa vedem esenta si caracteristica acestei mari virtuti care este hupomonde. Ea nu este rabdarea care poate sa se aseze, sa-si plece capul si sa lase lucrurile sa cada peste ea, indurand totul pana cand furtuna a trecut. Nu este doar, dupa cuvintele scotianului, “a tolera” anumite  lucruri. Este spiritul care poate sa indure lucrurile,nu pur si simplu cu resemnare, ci cu o speranta inflacarata; nu este spiritul static care indura in locul in care se afla, ci spiritul care suporta anumite lucruri pentru ca stie ca aceste lucruri conduc spre un tel gratios; nu este rabdarea care asteapta cu tristete un sfarsit, ci rabdarea care spera, radiind intr-un nou inceput. Acest spirit a fost denumit “consegventa masculina supusa incercarilor”. S-a spus ca ea are intotdeauna un fond de andreia, care inseamna curaj. Chrysostom denumeste hupomone radacina tuturor lucrurilor bune, mama pietatii, un fruct care nu se strica niciodata, o fortareata care nu este cucerita niciodata,un port care nu cunoaste furtuni”. El o numeste “fegina virtutilor, fundamentul actiunilor corecta, pace in timp de razboi, liniste in furtuna, siguranta in miljocul urzelilor“, si nici violenta omului nici fortele raului nu potsa-I dauneze in vreun fel.
     Aceasta este calitatea care in tine pe om in picioare in bataia vantului. Este virtutea care poate sa transforme cea mai grea incercare in glorie, pentru ca in spatele durerii, ea este capabila sa intrezareasca telul final. George Matheson, care era lovit de orbire si deceptionat in dragoste, a scris o rugaciune in care cere sa poata accepta vointa Domnului, nu cu o resemnare muta, ci cu o bucurie sfanta ; nu numai cu murmur, ci cu o cantare de lauda”. Numai hupomone poate sa dea unui om puterea de a face asa.