Vrãjitoria (gr.pharmakeia), adicã farmece, spiritism, magie neagrã, venerarea demonilor si folosirea drogurilor pentru producerea de "experiente spirituale"
    Cuvântul pharmakeia a urmat un proces de degenerare în înteles. Pharmakon înseamnã medicament iar pharmakeia este întrebuintarea de medicamente. Existã trei faze în întelesul cuvântului.
    i. Pharmakeia este folosit cu înteles medical, fãrã vreo semnificatie negativã. Platon vorbeste despre diferite feluri de tratamente medicale: cauterizare, incizie, medicatie, înfometare (Platon, Protagora 354 A). El este de pãrere cã bolile mai usoare nu trebuie complicate mai mult prin utilizarea de medicamente (Platon, Timeu 89 B). În Aceastã fazã, pharmakeia este pur si simplu un termen medical care descrie utilizarea de medicamente.
    ii. Apoi cuvântul începe sã denote întrebuintarea gresitã a medicamentelor, adicã, folosirea lor în scopul otrãvirii si nu al vindecãrii. Astfel citim despre legea cu privire la otrãvire (Platon, Legi 933 B), iar Demostene îl acuzã pe un om rãu de a recurge la otrãvire si de tot felul de infamii (Demostene 40.57). Acesta este începutul utilizãrii cuvântului cu o semnificatie negativã.
    iii. În final, cuvântul a adoptat sensul de magie neagrã, vrãjitorie, farmece. El este folosit, spre exemplu, în mod repetat, referitor la vrãjitorii si magicienii egipteni care s-au întrecut cu Moise atunci când Faraon nu vroia sã lase poporul Israel sã plece (Exod 7: 11, 7: 22; 8:18) si aceastã magie, vrãjitorie si magie neagrã este unul din pãcatele pentru care Isaia prezice distrugerea Babilonului prin mânia lui Dumnezeu (Isaia 47:9; 47:12). Cuvântul a parcurs un ciclu întreg. Însemnând la început un medicament vindecãtor si curativ, a ajuns sã însemne o actiune vicioasã si rãuvoitoare în domeniul vrãjitoriei si al magiei.
    Crestinismul s-a dezvoltat într-o perioadã în care folosirea vrãjitoriei si a artei magiei erau foarte rãspândite si adesea practicate cu intentii criminale. În literatura greacã din primele secole auzim foarte putin, aproape nimic, despre magia neagrã si despre vrãjitorie. Pliniu are o istorisire despre magia care a fost introdusã în Grecia de cãtre un anumit persan numit Osthanes, în timpul rãzboaielor persane (Pliniu cel Bãtrân, Istoria Naturalã 30.1). Prima referire la magia neagrã practicatã cu intentii criminale este în discursurile lui Demostene. În discursul lui împotriva lui Aristogeiton, el se referã la Theoris din Lemnos, "vrãjitoarea ticãloasã", care pe bunã dreptate a fost condamnatã la moarte datoritã cãilor ei rele.
    În codul de legi roman gãsim, o lege care interzice descântarea cu scop destructiv a recoltei apartinând unei alte persoane (Seneca, Probleme Naturale 14.7). Dar spre sfârsitul imperiului, magia aceasta s-a rãspândit foarte mult în Roma. J.R.Mozley scrie:"Este imposibil sã te îndoiesti de faptul cã în aceastã perioadã s-au fãcut încercãri de a distruge dusmanii si de a obtine avantaje particulare prin mijloace supranaturale, într-o astfel de manierã, încât magia a fost expusã ca o practicã rãuvoitoare, dacã nu chiar rãufãcãtoare" (Articol intitulat Superstitio, în W. Smith, Dictionary of Roman Antiquities). Nu sunt putine la numãr inscriptiile funerare care comemoreazã oameni a cãror moarte se spune cã a fost urzitã de magie. Una din ele sunã astfel: "Aici odihneste Eunicia Fructuosa. Ea a murit de o moarte nemeritatã. Tintuitã de vrãji, ea a zãcut multã vreme, astfel încât spiritul ei a fost smuls cu violentã din ea, înainte de a se întoarce la Naturã. Umbrele sau zeii din cer vor fi rãzbunãtorii acestei crime. (C.I.L. 2756)
    Sã parcurgem pe scurt unele din aceste practici magice, care sunt printre cele interzise de Pavel. Numele persoanei cãreia urma sã se facã un rãu era scris pe o plãcutã cu semne si cuvinte funeste. Se fãcea o imagine de cearã a persoanei iar apoi aceasta era topitã încet sau distrusã printr-o altã modalitate (Vergiliu, Eclogues 8:80; Horatiu, Satire 1.8, 32). Apoi se fãceau fâsii de plumb purtând numele persoanei atacate, si cu o imprecatie, erau dedicate spiritelor infernului. Fâsia de plumb se introducea dupã aceea într-un mormânt astfel ca spiritele din lumea cealaltã sã o vadã si sã actioneze în conformitate cu blestemul. Se îngropau oase sub casa omului pentru a-i pune la cale moartea, dupã cum spune Tacit cã s-a procedat în cazul uciderii lui Germanicus (Tacit, Anale 2.69; Horatiu, Satire 2.8.22). Elixirele de dragoste erau ceva obisnuit; era foarte rãspânditã astrologia în încercarea e a întrezãri viitorul; existau retete "eterne" pentru a face aur din metale inferioare. Galenicus, fizicianul, condamnã nebunia acelora care adaugã vrãji si incantatii la utilizarea ierburilor si a medicamentelor. "Aceasta, spune el, nu este practica medicinei" (Galenicus, De Simpl. 6).
    Exista o teamã generalã fatã de deochi (Alciphron, Scrisori 1.15; Pliniu, Istoria Naturalã 7.16; Platon, Banchetul 7). Deochiul era în special fatal copiilor. Te puteai feri de el scuipând în faldurile hainei (Teocrit, Idile 6.39; Pliniu. Istoria Naturalã 7:16). Puteai sã te pãzesti de el folosind amulete. Destul de straniu este cã amuleta era formatã dintr-un mic model de falus purtat în jurul gâtului (Varro o denumeste turpicula res: Varro, Limba latinã 7.37). Aceeasi stranie amuletã protectoare putea fi vãzutã în grãdini si pe cãmine (Pliniu, Istoria Naturalã 19.50).
    Lumea anticã era plinã de practici magice. În Faptele Apostolilor 19:19 citim despre vrãjitorii din Efes care si-au ars cãrtile când au fost convertiti dupã ce Pavel le-a arãtat puterea numelui lui Iisus. Cât de mult a durat aceastã problemã si cât de serioasã a fost chiar si în Biserica Crestinã se poate vedea din al douãzeci si patrulea canon al Conciliului de la Ancyra, care a avut loc pe la 314 sau 315 dupã Cristos, si în care este specificat cã "aceia care practicã ghicirea si urmeazã obiceiurile pãgâne, sau care aduc oameni în casele lor pentru a nãscoci vrãji sau pentru ceremoniale de curãtire vor trebui sã se supunã la cinci ani de penitentã", vor fi condamnati la "cinci ani de detentie în conformitate cu gradul de culpabilitate stabilit". Trebuie sã fi fost extraordinar de dificil sã extirpezi dintr-o lume superstitioasã practicile care deveniserã parte integrantã a vietii cotidiene.Si, într-adevãr, unele dintre practici nu au fost tocmai eliminate, ci mai degrabã crestinizate, cãci gãsim crestini care nu mai purtau de acum în jurul gâtului amulete antice, ci texte crestine, si chiar mici copii miniaturale ale unor pãrti din Noul Testament, confectionate, evident, pentru acest scop.
    Cred cã este oportun ca, în aceastã fazã, sã observãm un lucru înfiorãtor legat de faptele cãrnii. Fãrã nici o exceptie, fiecare dintre ele este o pervertire a ceva ce în sine este un lucru bun. Imoralitatea, impuritatea, desfrânarea sunt pervetiri ale instinctului sexual, care în sine este un lucru frumos si face parte din dragoste. Idolatria este o pervertire a închinãrii si, initial, a avut scopul de a facilita închinarea. Vrãjitoria este o pervertire a utilizãrii medicamentelor în medicinã. Invidia, pizma si rivalitatea sunt pervertiri ale acelei nobile ambitii si dorinte de a ajunge sus, care poate sã fie un imbold spre mãretie. Dusmãnia si mânia sunt o pervertire a acelei îndreptãtite indignãri, fãrã de care pasiunea pentru bine nu poate sã existe. Disensiunea si spiritul de partide sunt o pervertire a devotamentului fatã de principiul care poate sã producã martiri. Betia si petrecerile sunt o pervertire a bucuriei si veseliei în societate si a lucrurilor de care oamenii pot beneficia în mod legitim. Niciunde nu este mai bine ilustratã puterea rãului, de a lua ceea ce este frumos si de a transforma acel lucru în ceva urât, de a lua cele mai pure lucruri si de a le transforma în instrumente ale pãcatului. Caracterul groaznic al puterii pãcatului constã tocmai în abilitatea lui de a lua materia primã a bunãtãtii potentiale si de a o transforma într-o materie a rãului.
    Pasaje unde regãsim cuvâtul: (Apocalipsa 9: 21; 18: 23)