________

Analiza si explicarea cuvântului: desfrânare (gr.aselgeia)

   Desfrânarea (gr.aselgeia), adicã senzualitate, urmãrirea unor pasiuni si dorinte pânã la limita la care nu mai existã rusine sau decentã publicã.
    Porneia indicã pãcatul într-o anumitã sferã a vietii, sfera relatiilor sexuale; akatharsia înseamnã pângãrirea întregii personalitãti, contaminând fiecare domeniu al vietii; aselgia indicã o dragoste de pãcat atât de necugetatã si de insolentã încât omul a încetat de a se mai preocupa de ceea ce crede Dumnezeu sau oamenii despre actiunile sale. Un om poate fi akatharsos, impur, necurat, si sã-si ascundã pãcatul, pentru opinia publicã si decenta publicã mai au o oarecare influentã asupra lui; dar un om nu devine aselges (adjectivul) pânã când nu socheazã decenta publicã. Dupã cum se vede, esenta lui aselgeia constã în faptul cã s-a ajuns la o asemenea stare de pãcãtuire încât nu se mai face nici o încercare de a ascunde sau acoperi pãcatul; este vorba de pãcatul care atrage dupã sine pierderea rusinii. Sã analizãm asadar cuvântul.
    El nu apare deloc în cãrtile canonice ale Vechiului Testament în limba greacã. În cãrtile apocrife apare de 2 (douã) ori. În Întelepciunea lui Solomon 14: 26 perversiunea sexualã, neorânduiala în cãsãtorie, adulterul si depravarea (aselgeia) sunt legate împreunã si în acel pasaj referinta este pãcatul sexual.
    În Noul Testament el apare la Romani 13: 13 unde se spune cã un crestin nu poate sã trãiascã în chefuri si betii, depravare si desfrânare, certuri si invidie. În acel pasaj cuvintele merg în perechi iar aselgia este în perechea care se ocupã de pãcatul sexual. În 2 Corinteni 12: 21, el apare în tripleta impuritate, imoralitate si trivialitate si acolo se face din nou referirea la excesul sexual. În Efeseni 4: 19, el are un înteles mai larg, pentru cã în acel verset se spune cã desfrânarea este avidã de a practica tot felul de necurãtii. În Noul Testament pare sã fie legat de excesul sexual.
    Când analizãm întrebuintarea cuvântului de cãtre scriitorii clasici, sfera lui este mult mai largã. Platon îl foloseste cu referire la atitudinea de totalã nerusinare a ticãlosiei (Republica 424E). Demostene îl foloseste referindu-se la brutalitatea unui om rãu, si la aroganta insolentã a lui Filip al Macedoniei (Împotriva lui Meidias 21; Primul Filipic 4). Grecii însisi au definit-o ca "violentã îndrãzneatã si insultãtoare". Basil o defineste drept "o dispozitie a sufletului care nici nu posedã, nici nu poate sã suporte disciplina" (Basil, Reg Brew. Int. 67). Termenul este definit ca "starea de a fi gata pentru a te deda la orice plãcere".
    Existã anumite utilizãri ale cuvântului care îi ilustreazã si mai viu nuanta. Plutarh îl foloseste referindu-se la Alcibiade cãruia, în destrãbãlarea sa sãlbaticã, nu-i pãsa deloc de decenta si opinia publicã (Plutarh, Alcibiade 8). Josephus îl întrebuinteazã de douã ori într-un mod foarte revelator. Îl întrebuinteazã o datã descriind-o pe Isabela (Antichitãti iudaice 8.13.1). Îl mai întrebuinteazã referindu-se la o faptã notorie a unui soldat roman în incinta Templului. Soldatul, care era de gardã în timpul unor festivitãti ale Templului, s-a usurat în public, insultând cu aceasta decenta publicã obisnuitã, si, ceea ce este si mai rãu, pângãrind fãrã rusine locul sfânt (Antichitãti iudaice 20.5.3). Probabil cã dupã modul în care Demostene foloseste cuvântul aselgös, adverbul este cel mai ilustrativ. El vorbeste despre un om care trãia aselgös si spune despre el cã el era genul de om în a cãrui companie nici un om rational nu si-ar lãsa fiica (Demostene, Împotriva lui Boeotus 2.57).
    Iatã deci întelesul lui aselgeia: termenul denotã un pãcat atât de vãdit si de ostentativ, încât a încetat de a mai avea vreo consideratie pentru ceea ce ar gândi, ar simti sau ar spune cineva. Putem deci sã distingem trei caracteristici ale lui aselgeia.
    i. Termenul denotã o actiune destrãbãlatã si indisciplinatã. Este actiunea unui om care este la cheremul pasiunilor lui, al impulsurilor lui, si al emotiilor lui, si în care vocea ratiunii calme a fost redusã la tãcere de furtuna bunului sãu plac.
    ii. Nu are respect nici fatã de persoane, cici fatã de drepturile altuia. Îl caracterizeazã pe un om, insolent, obraznic. Orice consideratie si orice întelegere pentru sentimentele altora a încetat sã mai existe.
    iii. Termenul mai denotã o completã indiferentã fatã de opinia publicã si fatã de decenta publicã. Un om poate foarte bine sã înceapã sã facã un lucru rãu în secret; la începutul scopul si dorinta lui unicã este sã se ascundã de ochii oamenilor. El poate sã iubeascã lucrul acela rãu, si poate chiar sã fie stãpânit de el, dar totusi îi este rusine de el. Dar este foarte posibil ca acesta sã ajungã într-o fazã când va face fatã si ostentativ ceea ce a fãcut în secret si pe ascuns. El poate sã ajungã într-o stare de pãcat în care a pierdut orice notiune despre rusine, încât nu-i pasã de ce vãd, spun, sau gândesc altii. În ceea ce priveste aselgeia, lucrul groaznic este cã acest termen denotã un act al unui caracter care a pierdut tocmai ceea ce ar trebui sã constituie cea mai importantã apãrare a sa - respectul de sine si sentimentul de rusine.